Unul dintre observatorii OSCE reţinuţi în Ucraina a fost eliberat

Publicat: 27 04. 2014, 19:59
Actualizat: 27 04. 2014, 21:36

Bărbatul a părăsit locul de detenţie însoţit de doi negociatori OSCE, a constat un jurnalist AFP.

Este vorba despre observatorul suedez, bolnav de diabet, potrivit purtătoarei de cuvânt. „A fost eliberat”, a declarat ea. „În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, negocierile continuă”, a adăugat aceasta.

În total 12 persoane, dintre care opt sunt străini şi patru ucraineni, sunt reţinute începând de vineri de către separatişti, care i-au prezentat duminică drept „prizonieri de război” şi pe care vor să-i elibereze în schimbul eliberării unor persoane deţinute de către autorităţile ucrainene.