UPDATE: Angela Merkel anunţă închiderea provizorie a şapte reactoare
(Adaugă declaraţii şi detalii)
Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat marţi închiderea imediată şi pentru o perioadă de trei luni a tuturor reactoarelor date în funcţiune în Germania "înainte de 1980", relatează AFP.
În total, în Germania sunt şapte astfel de reactoare.
"Vom demara un proces de verificare a tuturor centralelor nucleare", a declarat cancelarul german în cadrul unei conferinţe de presă. Această examinare va avea drept consecinţă "oprirea tuturor reactoarelor care au intrat în funcţiune înainte de 1980, pe durata moratoriului", a adăugat ea.
Merkel a anunţat luni un mortariu de trei luni provind prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare, în timp ce accidentul nuclear din Japonia a exacerbat ostilitatea tradiţională a populaţiei germane faţă de energia atomică.
Aşa cum a promis în campania din 2009, cancelarul a decis prelungirea cu 12 ani în medie a duratei de funcţionare a reactoarelor, în timp ce social-democraţii aliaţi cu ecologiştii au programat în urmă cu zece ani o oprire progresivă a acestora până în 2020.
Şapte reactoare nucleare au fost puse în funcţiune în Germania înainte de sfârşitul lui 1980: unul la Schleswig-Holstein (nord), unul în Saxonia Inferioară (nord-vest), două în Hesse (vest), două în Baden-Wurtemberg (sud-vest) şi unul în Bavaria (sud).
Această decizie afectează patru operatori ai centralei nucleare din Germania: o filială a grupului suedez Vattenfall, grupurile private germane EON şi RWE, şi grupul public regional german EnBW.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

