Autorităţile locale au anunţat vineri că le-au cerut celor aproximativ 2.000 de persoane care locuiesc în apropierea unei centrale nucleare din prefectura Fukushima (nord-estul Japoniei) să evacueze zona, la câteva ore de la cutremurul puternic care afectat regiunea, relatează AFP.
Guvernatorul regiunii a cerut evacuarea rezidenţilor pe o rază de doi kilometri în jurul centralei Fukushima nr.1.
Apele de răcire ale instalaţiei nucleare au scăzut la un nivel îngrijorător, dar nu a fost semnalată nicio scurgere radioactivă, a precizat televiziunea Nippon TV.
Cutremurul care a afectat vineri nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic seism înregistrat vreodată în acest arhipelag, având magnitudinea de 8,9 potrivit institutului american de geofizică (USGS) şi 8,8 potrivit Agenţiei japoneze de meteorologie. Seismul s-a produs la 24,4 kilometri adâncime, la ora 14.46 (07.46 ora României) şi la aproximativ 100 de kilometri în largul prefecturii Miyagi, în nord-estul Japoniei.
Acesta a fost urmat de numeroase replici şi de mai multe valuri seismice, dintre care unul a ajuns la zece metri înălţime în Sendai.