UPDATE: Bombă "în stare de funcţionare", dezamorsată în Irlanda înaintea vizitei reginei - poliţie
(Adaugă declaraţiile armatei irlandeze, detalii despre vizita reginei Marii Britanii în Irlanda)
Un dispozitiv exploziv "în stare de funcţionare" a fost dezamorsat luni seara într-un autobuz la Maynooth, în apropiere de Dublin, cu o zi înainte de o vizită istorică a reginei Elisabeta a II-a în Irlanda, a anunţat marţi dimineaţa poliţia irlandeză, citată de AFP.
"Un dispozitiv exploziv în stare de funcţionare a fost găsit la bordul unui autobuz, ieri dimineaţă, la Maynooth", în apropiere de Dublin, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei irlandeze, precizând că alerta a fost declanşată în urma unui "apel anonim".
Dispozitivul a fost dezamorsat de armată, a precizat el, adăugând că un al doilea apel a fost primit marţi dimineaţă dar a fost vorba despre o "farsă".
Un purtător de cuvânt al armatei irlandeze a precizat că dispozitivul era "artizanal dar în stare de funcţionare". "Nu putem oferi nicio precizare cu privire la dispozitiv dar era în stare de funcţionare", a declarat el pentru AFP.
Autobuzul asigura legătura între Maynooth, situat la periferia Dublinului, şi capitală. Oraşul se află în comitatul Kildare, unde regina urmează să meargă joi, pentru a vizita hergheliile naţionale. Dispozitivul se afla în cala de bagaje. Acesta a fost descoperit în jurul orei locale 23.00 (marţi, 01.00 ora României) şi a fost neutralizat marţi, cu puţin timp înainte de ora 02.00 (04.00 ora României).
Anunţul acestei descoperiri are loc cu câteva ore înaintea sosirii în Irlanda a reginei Elisabeta a II-a, pentru o vizită istorică, prima a unui monarh britanic în această republică de la independenţa obţinută în 1922.
Vizita este primită favorabil de 81 la sută dintre irlandezi, potrivit unui sondaj recent, dar disidenţii republicani care se opun procesului de pace în Ulster şi-au exprimat dezaprobarea, impunând mobilizarea unui dispozitiv de securitate de o amploare inedită pe insulă.
Opt mii de poliţişti şi 2.000 de militari au fost mobilizaţi pentru vizita de patru zile a reginei.
Disidenţii republicani, izolaţi dar activi, sunt deja la originea unei mari alerte cu bombă, luni, în centrul Londrei, după ce au efectuat un apel codat avertizând asupra unui dispozitiv exploziv. Nicio precizare nu a fost făcută de poliţie cu privire la locul sau natura ameninţării.
Disidenţii sunt, de asemenea, consideraţi responsabili de moartea, într-un atentat cu maşină-capcană a unui poliţist catolic în Irlanda de Nord, la începutul lui aprilie. În timpul unei reuniuni în Ulster în aceeaşi lună, ei au avertizat-o pe regină că "nu este binevenită", acuzând-o că este vinovată de "crime de război".
Disidenţii republicani se opun autorităţii britanice asupra Irlandei de Nord în pofida acordurilor de pace din 1998. Ei s-au separat de IRA (Armata republicană irlandeză), care a renunţat la arme în 2005 şi s-a alăturat procesului de pace.
Avionul reginei urmează să aterizeze în Irlanda la prânz, pentru o vizită cu o mare semnificaţie simbolică: ea va depune marţi după-amiază o jerbă la "Garden of Remembrance" (Grădinea amintirii), ridicată în memoria victimelor războiului de independenţă, un gest puternic de reconciliere.
Miercuri, regina va merge pe stadionul Croke Park, din Dublin, unde poliţia britanică a ucis 14 persoane în 1920. Ea va depune în cursul după-amiezii o jerbă la memorialul Primului Război Mondial, miercuri, în memoria irlandezilor morţi în timp ce purtau uniformă britanică, în semn de "recunoaşatere a istoriei comune a celor două ţări", subliniază ambasada britanică.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


