Prima pagină » Știri externe » UPDATE: Cehia a refuzat să adere la noul pact bugetar european

UPDATE: Cehia a refuzat să adere la noul pact bugetar european

(Adaugă declaraţii ale premierului suedez şi elemente de background.)
30 ian. 2012, 23:52, Știri externe

Republica Cehă a refuzat luni seară în cadrul summitului european să adere pentru moment la noul pact bugetar pe care Europa vrea să-l încheie cu scopul de a întări disciplina bugetară comună, a declarat premierul suedez, transmite AFP.

„Toate statele şi-au manifestat intenţia de a adera la pactul bugetar cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe”, a declarat pentru presă Fredrik Reinfelt la finalul summitului european. Marea Britanie îşi anunţase deja refuzul de a semna.

Refuzul Cehiei este legat de „preocupările cu privire la ratificare”, a precizat premierul suedez, făcând aluzie la problema referendumului din această ţară.

Guvernul ceh ia în considerare supunerea la referendum a aprobării pactului bugetar european deoarece ideea nu este susţinută în unanimitate de coaliţia de guvernământ şi pentru că preşedintele Vaclav Klaus se opune.

Astfel, Praga se alătură Londrei care şi-a anunţat deja refuzul de a adera la acest tratat în cadrul summitului din decembrie.

Susţinut mai ales de Germania, pactul bugetar este menit să consolideze disciplina zonei euro şi a ţărilor ca doresc să i se asocieze.

Liderii europeni au finalizat acest tratat luni seară şi trebuie să îl semneze în martie.

Membră UE din 2004, Republica Cehă nu face parte din zona euro. Premierul Petr Necas a declarat în repetate rânduri că guvernul său nu va stabili o dată de aderare la zona euro în timpul mandatului său care expiră în 2014.