UPDATE: Cei doi fii ai lui Hosni Mubarak au ajuns la o închisoare din Cairo
(Adaugă informaţii suplimentare)
Cei doi fii ai fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Alaa şi Gamal, au ajuns miercuri dimineaţă la închisoarea Tora, din sudul capitalei Cairo, în urma deciziei de a fi plasaţi în detenţie pentru 15 zile, au declarat surse din serviciile de securitate, citate de AFP.
Cei doi bărbaţi au venit de la Sharm el-Sheikh, unde locuiau de la înlăturarea tatălui lor de la putere, la 11 februarie.
Fostul preşedinte, în vârstă de 82 de ani, plasat de asemenea în detenţie pentru 15 zile, este în regim de arest la spitalul din această staţiune balneară din Sinai (est), la Marea Roşie, unde a fost internat marţi.
La închisoarea Tora se află deja mai mulţi foşti reprezentanţi ai regimului lui Mubarak, plasaţi în arest preventiv, printre care fostul premier Ahmad Nazif, fostul preşedinte al Senatului şi secretar general al fostului partid de la putere Safuat el-Sherif şi fostul şef de Cabinet al preşedintelui, Zakaria Azmi.
Hosni Mubarak şi cei doi fii ai săi, Alaa şi Gamal, au fost plasaţi în detenţie pentru 15 zile, în cadrul unei anchete privind folosirea violenţei împotriva manifestanţilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Procurorului general.
"Procurorul general Abdel Maguid Mahmoud a ordonat plasarea în detenţie pentru 15 zile a fostului preşedinte Hosni Mubarak şi a celor doi fii ai săi, în cadrul anchetei" privind folosirea violenţei împotriva manifestanţilor în timpul revoltei din ianuarie şi februarie, a informat purtătorul de cuvânt, într-un comunicat publicat pe o pagină de pe Facebook a Parchetului.
Purtătorul de cuvânt a mai precizat că ministrul de Interne, Mansur Al-Issawi, l-a informat pe Procurorul general că interogatoriul fostului preşedinte şi al fiilor săi nu a putut fi efectuat la Cairo "din motive de securitate".
El a adăugat că "motive (legate) de sănătate" au necesitat transportarea lui Mubarak la spitalul din Sharm el-Sheikh, în peninsula Sinai (est), precizând că interogarea sa continuă în această instituţie.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


