Cel puţin 38 de persoane au murit, vineri, în Egipt, în urma protestelor şi a confruntărilor violente dintre manifestanţi şi forţele de ordine, au declarat surse oficiale din Ministerul egiptean al Sănătăţii, relatează AFP, precizând că numărul total al victimelor înregistrate de la începutul protestelor a ajuns la 48.
Conform noului bilanţ, 12 persoane au fost ucise vineri la Cairo, una la Gizeh, în apropiere de capitala egipteană, trei la Port Said, opt la Alexandria, 12 la Suez şi două la Mansoura, în Delta Nilului.
Alte 1.900 de persoane au fost rănite în cursul protestelor de vineri, 500 dintre acestea fiind poliţişti.
Numărul total al răniţilor, înregistrat începând de marţi, se ridică la 2.500, dintre care 1.000 sunt poliţişti, conform unor surse medicale şi de securitate.
Potrivit unui bilanţ realizat de AFP, 48 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul manifestaţiilor declanşate marţi împotriva regimului preşedintelui egitpean, Hosni Mubarak.
Un bilanţ anterior al confruntărilor de vineri indica 20 de victime, dintre care cinci la Cairo, 13 la Suez şi două la Mansoura. Poliţia a folosit gloanţe de cauciuc, gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a-i dispersa pe manifestanţi în cursul zilei de vineri.