UPDATE: Cel puţin 73 de morţi în urma protestelor de vineri şi sâmbătă din Egipt - surse medicale

(Adaugă detalii privind numărul total al victimelor înregistrate în cele cinci zile de proteste, informaţii referitoare la incidentele soldate cu victime)

Urmărește
5 afișări

Cel puţin 73 de persoane au murit şi alte câteva mii au fost rănite vineri şi sâmbătă, în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine egiptene, au anunţat surse medicale, precizând că numărul total al victimelor înregistrate în cele cinci zile de proteste a ajuns la 80, relatează AFP.

Violenţele de vineri s-au soldat cu moartea a 62 de persoane, dintre care 35 şi-au pierdut viaţa la Cairo, conform informaţiilor oferite de spitalele din capitala egipteană.

Alte 11 persoane au murit sâmbătă - trei decese au fost înregistrate la Cairo, trei la Rafah şi cinci la Ismailiya -, în cursul unor confruntări între poliţie şi manifestanţi.

În primele trei zile de proteste au murit şapte persoane.

Un bilanţ anterior, anunţat de surse din Ministerul egiptean al Sănătăţii, indica moartea a 38 de persoane în cursul violenţelor de vineri, produse în timpul amplelor manifestaţii împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak.

Alte peste 2.500 de persoane au fost rănite în urma protestelor, 1.000 dintre răniţi fiind poliţişti, conform unor surse medicale şi de securitate.

Sute de mii de persoane protestează de cinci zile în Egipt, cerând plecarea preşedintelui Hosni Mubarak, aflat la putere de aproape 30 de ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici