UPDATE: Cel puţin cinci morţi în explozia de la Minsk - presă
(Adaugă detalii)
Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 50 au fost rănite în explozia produsă luni în staţia de metrou Oktiabrskaia din capitala Belarusului, relatează postul de televiziune Russia Today, în pagina electronică.
O sursă din cadrul poliţiei a confirmat pentru agenţia Interfax că explozia s-a soldat cu cinci morţi şi aproximativ 50 de răniţi, în timp ce agenţia belarusă Belta s-a limitat la a relata că explozia s-a soldat cu morţi şi răniţi, fără a preciza numărul acestora.
Până în prezent nu există informaţii despre originea deflagraţiei.
Potrivit agenţiei Belta, explozia nu a generat un incendiu şi nici nu a provocat pagube importante în staţia de metrou. Cotidianul belarus Komsomolskaia Pravda anunţase însă anterior că scara rulantă din staţie a fost avariată de explozie.
Accesul a fost interzis la metrou la scurt timp după explozie şi toate persoane au fost evacuate din staţie.
Martorii oculari susţin că reţeaua de telefonie mobilă nu funcţionează în unele zone ale oraşului, în timp ce sunetul sirenelor poate fi auzit peste tot în Minsk.
Informaţii contradictorii afirmă că explozia s-a produs fie pe peronul staţiei, fie în pasaj.
Serviciile de urgenţă evacuează persoanele din subteran, iar până în prezent nu s-a creat panică, iar traficul pe străzile învecinate nu a fost blocat.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei