UPDATE: Joseph Biden denunţă "cinismul" lui Donald Trump, un om "neinformat"
(Adaugă restul declaraţiilor)
Vicepreşedintele SUA, democratul Joseph Biden, l-a criticat dur pe candidatul republican la preşedinţie Donald Trump, denunţând "cinismul" acestuia şi numindu-l "dureros de neinformat".
"Acest tip vrea să fie preşedinte, dar spune că a făcut afaceri bune de pe urma crizei imobiliare. Despre ce vorbim!? Toţi preşedinţii cu care am lucrat, inclusiv cei republicani, aveau un centru moral referitor la ce înseamnă să fii american, referitor la drepturile fundamentale de aici", a declarat Biden, citat de ABC News.
În cursul dezbaterii electorale televizate, candidatul democrat la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, l-a acuzat pe Donald Trump că a profitat de criza imobiliară din 2006 pentru a face bani. Magnatul imobiliar new-yorkez a replicat: "Acest lucru se numeşte a face afaceri".
"Politicile lui Donald Trump nu ar fi benefice pentru Statele Unite; acest om este dureros de neinformat", a adăugat Biden.
"Când stai în Turnul Trump, într-un palat semiaurit, nu exagerez, de ce să îţi mai pese de ceilalţi oameni?", a continuat Biden, criticând şi sugestia lui Donald Trump că este "deştept" pentru că nu plăteşte impozite.
"Donald Trump se laudă cu fentarea sistemului şi cu profiturile de pe urma falimentului. A afirmat că nu plăteşte impozite pentru că este deştept. Să spună acest lucru agentului de pază care plăteşte impozite, să îl spună mamelor şi taţilor care şi-au frânt gâturile plătind taxe pentru a vă trimite aici. Mă enervează rău. (...) Mă deranjează foarte tare cinismul faţă de poporul american", a încheiat Biden.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului