Prima pagină » Știri externe » UPDATE: Muammar Kadhafi ameninţă că va ataca obiective civile şi militare din Mediterana

UPDATE: Muammar Kadhafi ameninţă că va ataca obiective civile şi militare din Mediterana

(Adaugă declaraţii ale lui Muammar Kadhafi, în paragrafele 2 şi 4-6)
20 mart. 2011, 01:05, Știri externe

Liderul libian, Muammar Kadhafi, a ameninţat sâmbătă că va ataca obiective civile şi militare din Mediterana şi a afirmat că va deschide depozitele de armament libiene, pentru apărarea ţării, relatează AFP.

„Mediterana a devenit un adevărat câmp de luptă”, a declarat Kadhafi, într-o scurtă înregistrare audio difuzată de televiziunea oficială libiană, precizând că forţele libiene vor ataca „orice obiectiv civil sau militar” aflat în Mediterana.

Deşi în general susţine discursuri ample, liderul libian pare să fi citit de această dată un text pregătit dinainte.

„Interesele ţărilor care participă la agresiune vor fi puse în pericol”, a avertizat Kadhafi, apreciind că atacurile cu rachete şi raidurile aeriene reprezintă „o agresiune cruciată nejustificată”, împotriva căreia „poporul libian curajos va lupta”.

El a adăugat că „a deschis depozitele de armament, pentru a înarma masele în vederea apărării unităţii Libiei şi a teritoriului acesteia”.

În încheierea mesajului, Kadhafi a cerut „popoarelor arabe, africane şi latino-americane să susţină poporul libian”.

Aviaţia franceză a efectuat sâmbătă mai multe raiduri în Libia, iar forţele americane şi britanice au lansat un prim val de circa 110 rachete Tomahawk asupra unor obiective situate pe litoralul libian. Presa de la Tripoli a anunţat că atacurile au vizat obiective civile din mai multe oraşe libiene.