UPDATE: Noi atacuri împotriva tinerilor reuniţi la Amman, soldate cu un mort şi 130 de răniţi
(Modifică bilanţul răniţilor, adaugă decesul unui manifestant, arestarea unor tineri şi demontarea taberei)
Tinerii iordanieni care şi-au instalat tabăra într-o piaţă din Amman, pentru a cere reforme, au fost atacaţi din nou, vineri, de un grup de loialişti care au aruncat cu pietre în ei, rănind peste 130 de persoane, în timp ce un manifestant a murit la spitalul din capitală, relatează AFP.
Un manifestant iordanian, Khairy Jamil Saad, în vârstă de 55 de ani, a murit, vineri, la Spitalul Hamzeh din Amman, au declarat surse medicale, fără să precizeze cauzele decesului.
O altă sursă medicală a afirmat că numărul răniţilor "depăşeşte 130, dintre care trei în stare critică".
Între răniţi se află un fotograf şi un poliţist, potrivit unei jurnaliste AFP, citată anterior.
"Tinerii de la 24 martie", o grupare cu tendinţe diferite, inclusiv islamişti, şi-au instalat o tabără în piaţă, de joi, cerând reforme. Susţinători ai regimului i-au atacat, pentru prima dată, în noaptea de joi spre vineri, cu pietre, rănind aproximativ 30 de persoane, dar şi vineri, timp de mai multe ore.
"Poliţia antirevoltă a fost mobilizată pentru a încerca să preia controlul asupra situaţiei", a declarat o sursă din domeniul securităţii.
Poliţia "a demontat tabăra şi a operat mai multe arestări în rândul tinerilor", a adăugat această sursă.
Corturile şi tot materialul au fost urcate în vehicule ale poliţiei, iar la ora locală 17.45 (17.45, ora României), în piaţă nu mai era vizibilă nicio urmă a taberei, potrivit unei jurnaliste AFP. Tinerii plecaseră şi ei.
Dar loialiştii se aflau, în continuare, în jurul pieţei, scandând sloganuri de glorificare a regelui Abdallah, fără să fie deranjaţi de forţele de ordine.
"Scopul autrorităţilor era să determine acest grup de tineri să plece, el amintind de manifestanţii din Tunisia, Egipt sau Bahrain", a declarat un analist politic, sub protecţia anonimatului.
Jandarmeria a intervenit, anterior, pentru a dispersa manifestanţii din ambele tabere, utilizând tunuri cu apă.
În Iordania, unde sunt organizate manifestaţii de trei luni, opoziţia islamistă, dar şi mişcările de stânga şi naţionaliste nu au cerut o schimbare a regimului, ci doar reforme politice profunde şi stoparea corupţiei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului