UPDATE: Noi confruntări între poliţie şi manifestanţi la Belfast

(Adaugă rănirea a şase poliţişti, detalii despre incidente)

Urmărește
11 afișări

Poliţia din Irlanda de Nord s-a confruntat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu manifestanţii într-un cartier majoritar protestant din Belfast, la încheierea unui marş tradiţional al protestanţilor, soldat cu şase răniţi în rândul forţelor de securitate, a anunţat poliţia nord-irlandeză, citată de AFP.

Manifestanţii au aruncat cu diverse obiecte în forţele de ordine, care încercau să îi disperseze în estul oraşului, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, invitând populaţia să evite cartierul până la revenirea calmului.

Poliţiştii au fost "atacaţi de ambele tabere", a explicat purtătorul de cuvânt, iar şase dintre ei au fost răniţi uşor.

Vehicule ale poliţiei, folosite ca baraj între protestanţi şi catolici, au fost de asemenea avariate.

Poliţia a reacţionat folosind tunuri de apă şi trăgând cu gloanţe de cauciuc. Calmul a revenit în jurul orei 04.00 (06.00 ora României), potrivit poliţiei, care a arestat şapte persoane.

Săptămâna trecută, manifestaţii - "cele mai violente de multă vreme", potrivit poliţiei - au avut loc în apropierea cartierului Short Strand, o enclavă catolică în zona de est a Belfastului, majoritar protestantă.

Aceste violenţe au regenerat spectrul violenţelor care au marcat cei 30 de ani de conflicte interconfesionale, soldate cu moartea a 3.500 de persoane în provincia britanică, înainte de semnarea acordurilor de pace din 1998.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici