UPDATE: Parlamentul francez adoptă definitiv proiectul de lege privind imigraţia
(Adaugă declaraţii şi elemente de background)
Parlamentul francez a adoptat definitiv, miercuri, proiectul de lege privind imigraţia, care înăspreşte normele de expulzare a străinilor aflaţi în Franţa fără acte legale, relatează AFP.
Adunarea Naţională a aprobat textul în cursul după-amiezii, cu 297 de voturi pentru şi 193 împotrivă, iar Senatul şi-a exprimat acordul final în cursul serii, cu 182 de voturi pentru şi 151 împotrivă.
După retragerea, în martie, la presiunea taberei de centru, a extinderii deprivării de naţionalitate, au mai rămas în joc două mari mize: încadrarea dreptului de sejur al imigranţilor ilegali afectaţi de boli grave şi contenciosul privind îndepărtarea din ţară a imigranţilor ilegali plasaţi în detenţie.
Titlul de sejur pentru "străini bolnavi" nu va mai putea fi acordat de acum decât în cazul "absenţei" tratamentului adecvat în ţara de origine.
Opoziţia de stânga a menţionat totuşi că dacă tratamentele nu sunt "absente", ele nu sunt nici accesibile de cele mai multe ori pentru numeroşi bolnavi, în special din motive financiare sau geografice.
Noua dispoziţie prevede totuşi că autoritatea administrativă va putea lua în considerare "circumstanţe umanitare excepţionale" pentru atribuirea titlului de sejur, după ce a primit avizul directorului general al agenţiei regionale de sănătate.
Asupra reformei regimului de plasare în detenţie a imigranţilor ilegali, aflaţi în aşteptarea expulzării din ţară, textul a păstrat versiunea Adunării şi Guvernului, şi anume intervenţia judecătorului de instrucţie (juge des libertes et de la detention, JLD) va fi posibilă într-un termen de cinci zile şi nu două, ca în prezent.
Măsura, considerată ca "nucleul reformei" asupra imigraţiei, vizează o eficientizare a procedurii de expulzare, având în vedere că, în prezent, mai puţin de 30 la sută dintre imigranţii ilegali plasaţi în detenţie sunt expulzaţi, ulterior.
Ministrul de Interne, Claude Gueant a salutat în acesta "un text complet şi echilibrat, pentru o politică de imigraţie eficientă şi dreaptă".
Stânga şi-a reiterat intenţia de a face recurs la Consiliul Constituţional şi critică dur textul, care ar reprezenta "ocazia de rupere a pactului republican", potrivit deputatului socialist Sandrine Mazetier.
"Votăm cea de a şaptea lege (asupra imigraţiei) din 2002 (şi până în prezent), ceea ce înseamnă că nu reuşiţi (să-i daţi de cap)!", a declarat şi deputatul Julien Dray, din cadrul Partidului Socialist (PS), de opoziţie. "Iar toate acestea, doar în virtutea unei politici care consideră imigraţia drept un flagel!", a continuat acesta.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei