UPDATE: Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, la Atena

Publicat: 29 06. 2011, 10:25
Actualizat: 29 06. 2012, 05:31

Noi confruntări au avut loc la Atena, miercuri dimineaţă la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), între un grup de manifestanţi şi poliţişti, care au folosit gaze lacrimogene împotriva lor, cu câteva ore înainte de votul asupra proiectului de buget de austeritate din Parlament, relatează AFP.

Votul în Parlament asupra acestui proiect de austeritate plurianual, prevăzut în jurul orei 11.00 GMT (14.00, ora României), este crucial pentru continuarea ajutorului financiar internaţional pentru Grecia, dar şi pentru zona euro, care va fi în pericol în caz de eşec.

Poliţiştii au respins un grup de 400 de manfiestanţi de stânga în faţa hotelului Hilton, din apropierea centrului oraşului. Manifestanţii, care încercau să ajungă în piaţa Syntagma, în apropierea Parlamentului, au fost îndepărtaţi cu ajutorul gazelor lacrimogene.

„Guvernul a decis de anul trecut să distrugă funcţia publică şi universităţile, noi cerem alegeri, în caz contrar vom rămâne în stradă pentru o lună”, a afirmat Alexandru, un student la economie în anul al patrulea.

Puţin mai departe, în apropierea Stadionului Panathinaiko, unde se afla de asemenea un baraj al poliţiei, un grup de circa 150 de manifestanţi, sosiţi de la ora 5.00 GMT (8.00, ora României), a fost respins de poliţie pentru a degaja o stradă vitală circulaţiei în această parte a oraşului, a constatat un fotoreporter al AFP, care a fost bruscat de un poliţist în cursul confruntărilor.

Prevăzând economii de 28,4 miliarde de euro şi privatizări masive care ar trebui să aducă 50 de miliarde de euro la bugetul statului până în 2015, proiectul de buget este contestat de sindicate, care au declanşat marţi o grevă generală de 48 de ore.

Manifestanţii intenţionează să încercuiască Parlamentul în momentul votului. La 15 iunie, în ultima zi de grevă generală, ei nu au reuşit să facă acest lucru.

În cursul zilei de marţi, au avut loc mai multe confruntări între miile de manifestanţi şi poliţie, în urma cărora cel puţin 37 de persoane au fost rănite şi alte 14 au fost reţinute de forţele de ordine.