UPDATE: Procesul fostului ministru egiptean de Interne Habib el-Adli a început la Cairo

(Adaugă detalii, declaraţii şi elemente de background)

Urmărește
4 afișări

Procesul pentru spălare de bani şi deturnare de fonduri împotriva fostului ministru egiptean de Interne Habib el-Adli a început, sâmbătă, la un tribunal din Cairo, relatează AFP.

Habib el-Adli, demis din Guvern la sfârşitul lui ianuarie, a fost arestat la 17 februarie, la o săptămână după plecarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, sub presiunea protestatarilor. El este primul oficial al regimului Mubarak care va fi judecat după revoltă.

Fostul ministru de Interne este detestat de o mare parte a populaţiei egiptene, iar plecarea sa a fost cerută cu insistenţă de manifestanţi, încă de la începutul revoltei împotriva regimului, la 25 ianuarie.

Poliţia pe care o comanda acesta la vremea respectivă este acuzată că ar fi responsabilă de reprimarea mortală care marcat începutul revoltei, soldată cu cel puţin 384 de morţi şi peste 6.000 de răniţi, potrivit Ministerului Sănătăţii.

El-Adli a pledat nevinovat la acuzaţiile de spălare de bani şi deturnare de fonduri publice, formulate împotriva sa. "Acest lucru nu s-a întâmplat", a declarat el, de două ori, pe un ton calm.

Procesul a fost amânat până la 2 aprilie, după schimburi dure de replici între reprezentanţi ai societăţii civile, prezenţi la tribunal, şi apărare, care a cerut mai mult timp pentru pregătirea argumentaţiei.

În afara tribunalului, zeci de persoane au scandat sloganuri precum "poporul cere executarea criminalului" şi au afişat banderole care îl prezentau pe fostul ministru cu o funie de gât.

Mai mulţi miniştri ai lui Mubarak şi oameni de afaceri apropiaţi vechii puteri au fost de asemenea arestaţi, au primit interdicţie de a părăsi ţara sau bunurile lor au fost blocate, în ultimele zile.

Lupta împotriva corupţiei este una dintre principalele cerinţe ale opozanţilor, care l-au înlăturat pe Mubarak de la putere. Fostul preşedinte şi familia sa fac de asemenea obiectul blocării bunurilor.

La plecarea sa, Mubarak a predat puterea armatei, care s-a angajat să demareze un proces de tranziţie democratică înaintea revenirii la o putere civilă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici