UPDATE: Statele Unite exprimă „preocupare” în legătură cu planul referendumului din estul Ucrainei

Publicat: 06 05. 2014, 23:58
Actualizat: 06 05. 2015, 05:40

Statele Unite au exprimat „preocupare” în legătură cu eforturile unor grupuri proruse de a organiza un „referendum nelegitim” pe 11 mai, în estul Ucrainei, evocând riscul repetării scenariului din Crimeea, relatează AFP.

„Scenariul din Crimeea este pe cale să se repete”, a reacţionat Marie Harf, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, referindu-se la referendumul din 16 martie, urmat de anexarea regiunii ucrainene de către Rusia.

„Dacă Rusia trece la următoarea etapă şi începe anexarea regiunilor estice, vor urma sancţiuni dure”, a avertizat Marie Harf.

Liderul separatist din autoproclamata „Republică Doneţk”, Denis Puşilin, a anunţat intenţia de a organiza pe 11 mai un referendum proindependenţă.

Secretarul de Stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland, a afirmat că aceste alegerile pezidenţiale „sunt cele mai pluraliste care au avut loc vreodată în Ucraina”.

De asemenea, aceste alegeri „dau dovadă de mai mult plucarlism decât cele din Rusia”, a adăugat Nuland, într-o conferinţă de presă, la Washington.

Ea şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu posibilitatea pentru locuitorii din estul Ucrainei de a „vota pentru candidatul lor” la alegerile prezidenţiale, în contextul unor tensiuni cu miliţiile proruse din regiune.

Rusia, care refuză să recunoască autorităţile interimare de la Kiev, a calificat drept „absurdă” organizarea unor alegeri în situaţia în care violenţele din Ucraina persistă.

„Dacă Rusia va face pasul următor” şi va încerca să anexeze estul Ucrainei, „europenii şi americanii vor adopta sancţiuni severe”, a avertizat Psaki.