UPDATE: Talibanii susţin că atentatul de la Kabul l-a vizat pe ministrul francez al Apărării
(Adaugă detalii în paragrafele 4-8)
Ministrul francez al Apărării, Gerard Longuet, aflat în vizită la Kabul, a fost ţinta atacului de luni împotriva Ministerului afgan al Apărării, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al talibanilor, dar el nu era prezent în clădire în momentul incidentului.
Gerard Longuet a sosit duminică dimineaţă la Kabul, pentru o vizită la trupele franceze din Afganistan, prima de la numirea sa în această funcţie. El urma să se întâlnească luni cu mai mulţi oficiali afgani, între care şi omologul său.
Longuet nu se afla însă în ministerul afgan în momentul atacului, a declarat locotenent-colonelul Eric de la Presle, purtătorul de cuvânt al armatei franceze la Kabul.
"Motivul din spatele acestui atac este invadarea Afganistanului de către armata franceză", a declarat un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, prin telefon, dând asigurări că ţinta era Longuet.
Atacul nu are legătură cu recenta interzicere a portului vălului integral pentru femei în Franţa, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Doi militari afgani au fost ucişi şi alţi şapte au fost răniţi luni în atacul din Ministerul Apărării de la Kabul, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia.
"O persoană purtând uniformă afgană a deschis focul împotriva camarazilor săi şi a ucis doi soldaţi", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Mohammad Zahir Azimi, adăugând că alţi şapte militari au fost răniţi.
Responsabili din serviciile de securitate afirmaseră anterior că mai mulţi atacatori au participat la atac. Unul dintre ei a fost ucis şi purta o centură cu explozibili, potrivit lui Azimi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

