UPDATE:Trump a avut discuţii foarte bune cu Lavrov/Oficialul rus:Membrii Administraţiei,"de acţiune"
(Adaugă declaraţii)
Donald Trump, preşedintele SUA, avut o întrevedere "foarte bună" cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, care a afirmat că membrii actualei Administraţii de la Washington sunt oameni "de acţiune", discuţiile concentrându-se pe modalităţile de soluţionare a conflictului din Siria.
"Am avut discuţii foarte, foarte bune. Vrem să oprim crimele, crimele oribile din Siria", a declarat Donald Trump, potrivit site-ului agenţiei Reuters, după întâlnirea cu Serghei Lavrov.
Rusia oferă susţinere politică şi militară Administraţiei Bashar al-Assad, aflată în conflict cu grupuri insurgente susţinute de Statele Unite.
Întrebat de jurnalişti dacă întrevederea a fost afectată de hotărârea lui Donald Trump de a-l demite pe directorul FBI James Comey, care coordona ancheta privind ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial american, Trump a răspuns: "Absolut deloc".
Întâlnirea lui Donald Trump cu Serghei Lavrov constituie contactul la nivelul cel mai înalt între Washington şi Moscova de la începerea mandatului actualului preşedinte american.
Serghei Lavrov, care s-a întâlnit şi cu secretarul de Stat Rex Tillerson, a observat că membrii actualei Administraţii de la Washington sunt oameni "de acţiune". "Acum, dialogul nostru este liber de ideologizarea caracteristică Administraţiei Barack Obama. Administraţia Trump, preşedintele însuşi, secretarul de Stat, m-am convins încă o dată astăzi, sunt oameni de acţiune", a subliniat Lavrov.
Serviciile secrete americane au stabilit că Rusia a influenţa campania electorală prezidenţială din Statele Unite în favoarea lui Donald Trump, care a câştigat scrutinul. Moscova respinge acuzaţiile. Întrebat despre această situaţie, Serghei Lavrov a explicat: "Cred că politicienii afectează sistemul prezidenţial din Statele Unite încercând să pretindă că cineva controlează America din străinătate".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


