UPDATE2: Fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, plasaţi în detenţie pentru 15 zile - TV

(Adaugă informaţii suplimentare şi elemente de background)

Urmărește
7 afișări

Fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, Alaa şi Gamal, au fost plasaţi în detenţie pentru 15 zile, în cadrul anchetei privind folosirea violenţei împotriva manifestanţilor în timpul revoltei din ianuarie şi februarie, a anunţat miercuri televiziunea de stat, citată de AFP.

"S-a decis încarcerarea lui Gamal şi Alaa pentru 15 zile, pentru binele anchetei", a anunţat televiziunea.

Ei sunt acuzaţi că au incitat la deschiderea focului asupra manifestanţilor în timpul revoltei populare din perioada 25 ianuarie-11 februarie, până la demisia tatălui lor, sub presiunea protestelor. Aproape 800 de persoane au murit în timpul revoltei.

Potrivit unei surse din domeniul securităţii, fiii lui Mubarak erau în drum spre închisoarea Tora, din Cairo, după ce au fost interogaţi la Sharm el-Sheikh.

Înaintea revoltei, Gamal Mubarak era considerat succesorul desemnat al tatălui său.

Televiziunea a relatat de asemenea că primul interogatoriu al lui Mubarak s-a încheiat la spitalul internaţional din Sharm el-Sheikh.

Fostul preşedinte, consemnat la domiciliu în această staţiune balneară de la Marea Roşie după demisia sa, a început să fie interogat marţi şi a fost victima unei crize cardiace în timpul interogatoriului, ceea ce a necesitat spitalizarea sa.

El a fost internat la terapie intensivă, potrivit agenţiei oficiale Mena.

Hosni Mubarak şi cei doi fii ai săi sunt convocaţi de justiţie în cadrul unei anchete privind violenţele comise împotriva manifestanţilor în timpul revoltei şi pentru acuzaţii de corupţie, a anunţat duminică procurorul general Abdel Meguid Mahmoud, într-un comunicat.

Ei urmează de asemenea să fie interogaţi privind acuzaţii referitoare la "utilizarea banului public", în cadrul unor operaţiuni anticorupţie care vizează fostul regim. Ei riscau toţi trei să fie arestaţi dacă nu cooperau, avertizase ministrul de Interne, Mansur al-Issawi.

Ministrul Justiţiei, Abdel Aziz al-Guindi, a explicat pentru agenţia Mena că interogarea lui Alaa şi Gamal Mubarak se referă la violenţe, iar întrebările despre delapidare depind de alt departament.

Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, interogatoriul fiilor lui Mubarak a început la Al-Tor, dar aceştia au fost conduşi la Sharm el-Sheikh după anunţul privind spitalizarea tatălui lor.

Duminică, fostul preşedinte a făcut primele declaraţii publice după două luni, pentru a-şi apăra "integritatea" şi a respinge acuzaţiile de delapidare, declarându-se victima unei "campanii de calomnie".

Convocarea sa în justiţie nu presupune neapărat demararea unui proces, dar ar putea fi un prim pas în acest sens.

Puterea militară, căreia Mubarak i-a cedat locul, a blocat fondurile acestuia în Egipt şi a făcut demersuri pentru a bloca averile pe care le-ar putea deţine în străinătate.

Dar aceste măsuri par prea timide în ochii unei mari părţi a populaţiei şi a mişcărilor aflate la originea revoltei, care cer un proces.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici