Uraganul Irene a ajuns în New York. Transporturile în comun sunt oprite, aeroporturile sunt închise şi mii de persoane sunt evacuate - VIDEO, GALERIE FOTO

Uraganul Irene, care a provocat moartea a opt persoane şi evacuarea a cel puţin 1,5 milioane, a ajuns sâmbătă seara la New York, transformat într-un oraş fantomă afectat de ploi torenţiale.

Urmărește
3424 afișări
Imaginea articolului Uraganul Irene a ajuns în New York. Transporturile în comun sunt oprite, aeroporturile sunt închise şi mii de persoane sunt evacuate - VIDEO, GALERIE FOTO

Uraganul Irene a ajuns în New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

► Uraganul Irene a revenit, duminică, pentru a doua oară în New Jersey, în apropiere de New York, a anunţat Centrul Naţional pentru uragane (NHC), relatează AFP.

La ora 10.00 GMT (13.00 ora României), Irene era însoţit de rafale de vânt de 130 de kilometri per oră, a precizat NHC, cu sediul la Miami.

Uraganul a ajuns pe uscat sâmbătă în zori, în North Carolina, apoi s-a îndreptat spre ocean, de-a lungul coastelor Virginiei, Maryland şi New Jersey, după care s-a întors în apropiere de Atlantic City, în New Jersey.

► "Extremitatea uraganului a ajuns la noi", a declarat primarul din New York, Michael Bloomberg, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul le-a cerut locuitorilor să rămână în propriile locuinţe.

"Nu ieşiţi pe străzi, rămâneţi în casele voastre sau în centrele de primire", a insistat el, adăugând că este "prea târziu pentru a mai pleca" pentru cei care nu au respectat recomandările de evacuare din zonele inundabile.

În timp ce rafale violente de vânt suflau asupra oraşului, primarul a declarat că se aşteaptă la o importantă creştere a apelor în cursul dimineţii.

Transporturile în comun sunt oprite, aeroporturile sunt închise, mii de persoane sunt evacuate, aşa că New York, de obicei atât de animat sâmbătă seara, pare un oraş mort. La Manhattan, barurile şi restaurantele erau închise, spectacolele de pe Broadway anulate, iar obişnuitele hoarde de turişti au abandonat Time Square.

Numeroase magazine şi-au protejat vitrinele cu panouri de lemn, iar newyorkezii s-au închis în propriile case.

Aproximativ 370.000 de persoane au primit ordin de evacuare din partea primarului Michael Bloomberg să evacueze zonele inundabile din oraş, o situaţie inedită în New York.

Unii dintre ei au părăsit oraşul, alţii s-au refugiat la rude, în hotelurile luate cu asalt sau în cele 100 de centre de primire deschise de primărie.

Anterior în cursul zilei, Michael Bloomberg nu a făcut economie de cuvinte: "Este o problemă de viaţă şi de moarte, nu aşteptaţi", a insistat el, temându-se de o creştere bruscă a apelor, care ar putea provoca inundaţii şi întreruperi de electricitate.

În New Jersey vecin, peste un milion de persoane au fost evacuate din zonele de coastă. Aproape tot orăşelul turistic Cap May, situat direct pe traiectoria uraganului, a fost evacuat.

Irene a ajuns pe uscat sâmbătă în North Carolina, fiind însoţit de rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale şi privând de electricitate sute de mii de persoane.

Cinci persoane au murit în North Carolina, două în Virginia, între care un copil în vârstă de 11 ani, din cauza căderii unui copac peste clădirea sa, precum şi un surfer în Florida, potrivit serviciilor de urgenţă.

Irene va urca pe coasta de est, îndreptându-se spre Washington, New York şi Boston, una dintre cele mai populate zone din lume, cu 65 de milioane de locuitori, şi ar putea fi însoţit de valuri de trei-patru metri înălţime, potrivit centrului naţional pentru uragane (NHC).

Preşedintele Obama, care a cerut să fie ţinut la curent cu situaţia în fiecare oră, a avut o întrevedere cu echipa sa care se ocupă de situaţii de urgenţă şi care îi include în special pe vicepreşedintele Joe Biden şi pe secretarul pentru Securitate Internă Janet Napolitano, a declarat Casa Albă într-un comunicat.

La ora 20.00 (duminică, 03.00 ora României), uraganul de categoria 1 se afla la 485 de kilometri sud-vest de New York. Acesta se deplasa pe o traiectorie nord-est cu o viteză de 24 de kilometri pe oră, potrivit NHC, cu rafale de vânt de maxim 130 de kilometri pe oră.

Închiderea celor trei aeroporturi newyorkeze, între care J.F. Kennedy, a creat un haos formidabil, cu mii de zboruri anulate.

Serviciile feroviare au fost reduse şi compania Amtrack intenţionează să suspende traficul pe coasta de est duminică.

Dezorientaţi dar rareori îngrijoraţi, turiştii şi newyorkezii au venit în număr mare sâmbătă în centrele de primire înfiinţate de primărie.

Unii newyorkezi au ignorat ordinele primarului.

În North Carolina şi în Virginia vecină, aproximativ 900.000 de consumatori au rămas fără curent electric sâmbătă seara, au anunţat companiile de electricitate.

Autorităţile se tem de pagube care ar putea costa între cinci şi zece milioane de dolari, potrivit estimărilor experţilor.

"Nu am cunoscut o asemenea ameninţare din partea unui uragan de decenii", a declarat Chris Vaccaro, purtătorul de cuvânt al serviciilor de meteorologie.

Un adevărat "monstru", Irene are un diametru de 840 de kilometri.

Nord-estul Statelor Unite este ferit de obicei de astfel de depresiuni. Gloria, în 1985, a fost ultimul uragan care a lovit New York.

"Va fi un sfârşit de săptămână foarte lung pentru locuitorii" coastei de est, a conchis Vaccaro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici