Prima pagină » Știri externe » Uraganul Willa a ajuns deasupra Mexicului, aducând ploi torenţiale şi rafale puternice de vânt

Uraganul Willa a ajuns deasupra Mexicului, aducând ploi torenţiale şi rafale puternice de vânt

Uraganul Willa, care a scăzut în ultimele ore până la nivelul 3 pe scara de măsurare a intensităţii cicloanelor tropicale, a atins marţi spre miercuri coastele pacifice ale Mexicului, aducând ploi torenţiale, valuri înalte şi rafale de vânt cu viteze de până la 195 de kilometri pe oră.
Uraganul Willa a ajuns deasupra Mexicului, aducând ploi torenţiale şi rafale puternice de vânt

Uraganul a ajuns deasupra uscatului în zona localităţii Isla del Bosque din statul mexican Sinaloa, aflată la aproximativ 80 de kilometri sud de Mazatlan, un centru urban major şi o destinaţie turistică populară, informează agenţia Dpa.

Willa a atins luni nivelul 5, cel mai înalt nivel pe scara Saffir-Simpson de măsurare a intensităţii cicloanelor tropicale, însă a scăzut între timp până la nivelul 3.

Potrivit Centrului Naţional al Uraganelor din SUA, intensitatea ciclonului va continua să scadă pe măsură ce se deplasează spre interiorul continentului nord-american.

Se estimează că uraganul va produce furtuni şi inundaţii în 13 din cele 32 de entităţi federale ale Mexicului.

Autorităţile au evacuat mii de persoane şi au activat planurile pentru situaţii de urgenţă în statele Nayarit, Jalisco and Sinaloa, care vor fi cele mai afectate.