Prima pagină » Știri externe » Bilanţul atentatelor de la Moscova a ajuns la 40 de morţi

Bilanţul atentatelor de la Moscova a ajuns la 40 de morţi

Un bărbat a murit la spital, după ce fusese rănit în unul dintre cele două atentate sinucigaşe comise luni dimineaţă la metroul din Moscova, ridicând bilanţul la 40 de morţi, a anunţat, vineri, Ministerul rus al Sănătăţii.
Bilanţul atentatelor de la Moscova a ajuns la 40 de morţi
02 apr. 2010, 17:57, Știri externe

„Potrivit ultimelor informaţii, o altă persoană a murit”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului, citat de agenţia RIA Novosti.

Este vorba despre un „bărbat de 51 de ani”, precizează agenţia Interfax.

Potrivit agenţiei Itar-Tass, 84 de persoane sunt în continuare spitalizate.

Prima explozie a avut loc dimineaţa, la o oră de vârf, într-un vagon care se afla în staţia Lubianka, situată la câteva sute de metri de Kremlin. A doua explozie s-a produs la staţia Park Kulturi, de asemenea în centrul oraşului, aproximativ 40 de minute mai târziu.

Aceste atentate au fost revendicate miercuri de un lider al gherilei cecene, Duku Umarov,
supranumit „Emirul Caucazului”.