Colau a preluat mandatul de primar al celui de-al doilea oraş ca mărime din Spania săptămâna trecută, după ce a câştigat alegerile municipale din mai.
Ea a afirmat joi că amendarea prostituatelor care oferă servicii pe stradă agravează situaţia deja precară a acestora. Ea a adăugat că prostituatele sunt forţate de bande infracţionale şi că amenzile sunt disproporţionate, potrivit ziarului La Informacion.
„Trebuie să ne concentrăm eforturile pe problema crimei organizate, pentru combaterea sclaviei sexuale”, a declarat Colau în cadrul unei conferinţe de presă.
Prostituţia a fost dezincriminată în Spania în 1995, în timp ce exploatarea şi proxenetismul sunt ilegale. Guvernul regional din Catalonia a adoptat în 2012 legi care prevăd amendarea prostituatelor care lucrează pe stradă, precum şi clienţii lor.
Colau şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea despre amenzile cuprinse între 750 şi 1.500 de euro care îi vizează pe tinerii ce folosesc skateboarduri pe stradă, în afara locurilor special amenajate.
„Trebuie să garantăm coexistenţa, dar unele reguli îi incriminează pe cei mai vulnerabili, în loc să atace cauzele”, a adăugat ea, subliniind nevoia de a avea grijă de prostituate şi persoanele fără adăpost.
Primarul, care în calitatea sa anterioară de activist a făcut eforturi împotriva evacuărilor, a mai spus că va lucra pentru a îmbunătăţi accesul la locuinţe.