Conform Reuters, Ursula von der Leyen este dezamagită de măsurile luate de Guvernul lui Viktor Orban pentru a stopa pandemia cu coronavirus şi a trimis deja un avertisment printr-o delcaraţie scrisă privind respecatarea statului de drept în legătură cu măsurile de urgenţă luate.
„Înţeleg că statele membre trebuie să ia măsuri de urgenţă pentru a face faţă crizei sanitare imediate. Însă sunt îngrijorată că unele măsuri merg prea departe. Sunt preocupată în special de situaţia din Ungaria. Dacă va fi nevoie, vom lua măsuri, aşa cum am făcut şi în trecut” a spus preşedinta Comisiei Europene.
Legea adoptată de parlamentul de la Budapesta introduce o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de „ştiri false” despre virus sau despre măsurile guvernului, în contextul în care puţinele organe media independente din ţară se confruntă deseori cu astfel de acuzaţii. Mai multe state membre UE au reacţionat la această lege printre care Germania, Italia, Spania, Franţa sau Republica Cehă, fiind de părere că legea a fost concepută pentru ca Orban să scape de jurnaliştii care-l critică.
„E vremea să omorăm coronavirusul nu democraţia. Când guvernele deţine o putere mare pentru a gestiona o criză, acestea ar trebui să fie sub control democratic. Acest lucru este realizat în mod normal de către parlamentele prin intermediul mass-media.” , a spus Vera Jourova, membra cehă a Comisiei Executive.
În Ungaria, 623 de persoane sunt infectate cu noul coronavirus dintre care 26 de persoane au decedat, iar 43 s-au recuperat.
Sursă foto: Profimedia