Vacanţele ministeriale în Egipt şi Tunisia sunt un "spectacol lamentabil", afirmă presa franceză
Presa franceză condamnă miercuri recursul sistematic la favoruri la cel mai înalt nivel al statului, după polemica privind vacanţa lui Francois Fillon de Crăciun în Egipt, pe cheltuiala regimului lui Mubarak, şi după cea privind vacanţa în Tunisia a lui Michele Alliot-Marie, transmite AFP.
"Sindromul avionului privat a lovit din nou", rezumă cotidianul de stânga Liberation. "După MAM (Michele Alliot-Marie, n.red.), Francois Fillon este vizat pentru că a beneficiat - de această dată direct - de bunăvoinţa interesată a unui dictator cu metode brutale şi cu avere echivocă", scrie publicaţia.
"Guvernanţii se frecventează şi se ajută în probleme mici şi mari, ca şi membrii unei confrerii supreme care sfârşeşte prin a dispreţui criteriile etice comune ale muritorilor şi nu le pasă deloc de problema spinoasă a drepturilor omului", adaugă ziarul.
"Şi când furnizorii acestor favoruri sunt preşedinţi care zboară cu avionul şi torţionari cu grade militare, este de înţeles că opinia publică este nemulţumită", potrivit aceleiaşi surse.
Ziarul L'Humanite (comunist) nu este suprins însă de aceste practici deoarece, potrivit acestuia, "conflictul de interese este, într-un fel, unul din actele fondatoare ale sarkozysmului" care "începe la Fouquet's (...), continuă pe iahtul miliardarului prieten Vincent Bollore (...), continuă cu dosarul Woerth-Bettencourt".
"Iată spectacolul lamentabil oferit lumii şi ţării. Iată deci un ministru al Afacerilor Externe compromis, un prim ministru la fel de compromis", notează ziarul.
Cotidianul regional Sud-Ouest adoptă un ton mai degrabă ironic: "pentru a şti unde va izbucni revoluţia, va fi suficient pe viitor să observăm unde îşi vor petrece membrii Guvernului vacanţele". Dar, potrivit ziarului, "acest dublu caz pune cel puţin două probleme: sensul eticii, care se disipează pe măsură ce perioada de deţinere a puterii se prelungeşte. Şi această complicitate persistentă a liderilor noştri cu autocraţii arabi, vestigiu demn de milă al unei politici arabe a Franţei, care nu se preocupă prea mult de popoare".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

