COVID-19: Prima ţară din UE care anunţă că a atins imunitatea de turmă

Publicat: 24 05. 2021, 18:08
Actualizat: 18 03. 2023, 19:51

Insula mediteraneană  a avut în medie trei cazuri noi de virus în fiecare zi în ultima săptămână, rata de pozitivitate a testelor fiind la un nivel de sub 0,2%. Două cazuri noi au fost raportate luni, relatează Reuters.

„Vaccinurile sunt administrate cu o rată de un vaccin la cinci secunde”, a declarat Fearne într-o conferinţă de presă. 42% din populaţia adultă a primit două doze.

Vaccinarea este deschisă în prezent tuturor locuitorilor Maltei cu vârsta peste 16 ani, iar Fearne a spus că şi copiii cu vârsta de 12 ani şi peste vor fi inoculaţi odată ce autorităţile medicale europene vor autoriza utilizarea vaccinului pentru această grupă de vârstă.

El a anunţat, de asemenea, că purtarea obligatorie a măştilor în aer liber va fi ridicată la 1 iulie pentru persoanele vaccinate, atât timp cât cazurile de virus rămân scăzute.

Autorităţile sanitare anunţaseră anterior că purtarea măştii nu va mai fi necesară pe plaje de la 1 iunie.

Luni, restricţiile privind sălile de sport şi piscinele au fost ridicate, în timp ce programul restaurantelor a fost prelungit până la miezul nopţii. Anterior aceste trebuiau să închidă la ora 17:00.