Vaclav Havel, spitalizat pentru tulburări respiratorii

Fostul preşedinte ceh Vaclav Havel, în vârstă de 74 de ani, a fost spitalizat la Praga pentru tulburări respiratorii grave, a anunţat marţi secretara sa, Sabina Tancevova.

Urmărește
48 afișări
Imaginea articolului Vaclav Havel, spitalizat pentru tulburări respiratorii

Vaclav Havel, spitalizat pentru tulburări respiratorii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Din nefericire, pot confirma această informaţie. El suferă de o bronşită acută", a declarat ea.

Vaclav Havel, celebru dramaturg şi erou al Revoluţiei de catifea din 1989, care a înlăturat puterea comunistă din Cehoslovacia, are numeroase probleme de sănătate, în special în urma celor cinci ani petrecuţi în închisoare pentru activităţile sale de opozant al regimului comunist.

O pneumonie îngrijită necorespunzător în închisoare, la începutul anilor '80, şi un cancer pulmonar sunt la originea acestor probleme.

Spitalizat de mai multe ori după alegerea sa la preşedinţia Cehoslovaciei (1989), apoi a Republicii Cehe (1993), Havel a părăsit funcţia de preşedinte în februarie 2003.

Acest fost fumător înrăit a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În 1998, Havel a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, el a suferit în Austria o intervenţie chirurgicală în urma unei perforaţii intestinale, apoi, în august, a avut o criză cardiacă.

Biroul lui Havel a anunţat luni că fostul preşedinte şi-a anulat programul pe următoarele două săptămâni, în speranţa că va putea asista la 22 martie la premiera filmului său, "Plecarea", care porneşte de la ultima sa piesă de teatru.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici