Poliţiştii italieni investighează cum s-a ajuns la bilanţul dramatic într-unul dintre cele mai mari aziluri din ţară, după ce peste 190 de oameni au murit de la începutul epidemiei de coronavirus, potrivit
The Guardian.
Presa locală se referă la situaţia din acest azil ca fiind „un masacru”, din cauza gestionării deficitare a epidemiei de coronavirus.
Procurorii au început o investigaţie după ce angajaţii acuză managementul că le-a interzis medicilor şi asistentelor să poarte măşti de protecţie, pentru a nu crea panică în rândul rezidenţilor.
Un medic spune că managementul a minimizat riscul infecţiei şi a atribuit eronat cauzele morţilor.
Reprezentanţii azilului se apără
Reprezentanţii oficiali ai azilului Pio Albergo Trivulzio au negat aceste acuzaţii şi au spus că pur şi simplu nu au primit îndeajuns de multe teste pentru cei 1.000 de rezidenţi.
Rudele celor decedaţi cer acum răspunsuri, pentru a şti cum s-a ajuns la această situaţie.
Azilurile de bătrâni sunt printre cele mai vulnerabile locuri, în Europa, de la începutul pandemiei din cauza faptului că virusul se răspândeşte cu uşurinţă în colectivităţi, iar rezidenţii sunt chiar cei din categoria de risc.
Foto: Profimedia