Valeriu Streleţ, propus premier al Moldovei în locul Maiei Sandu

Publicat: 27 07. 2015, 20:46
Actualizat: 24 10. 2021, 16:09

Potrivit unor surse citate de Jurnal de Chişinău, candidatura Maiei Sandu nu a fost acceptată de PDM şi de PLM, astfel că PLDM l-a propus pentru funcţia de premier pe deputatul Valeriu Streleţ.

Maia Sandu, propusă acum câteva zile de Partidul Liberal-Democrat pentru funcţia de premier al Republicii Moldova, propusese o serie de măsuri pentru combaterea crizei economico-financiare şi ceruse un „partener de încredere” la conducerea Băncii centrale.

Săptămâna trecută, Partidul Democrat o invitase pe Maia Sandu la sediul partidului, însă aceasta nu a mers, lucru care semnala disensiuni în cadrul coaliţiei de guvernământ.

Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal din Republica Moldova au semnat săptămâna trecută un acord pentru formarea unei noi coaliţii – Alianţa pentru Integrare Europeană 3.

Actualul Guvern moldovean, susţinut în Parlament de comunişti, este condus, interimar, de Natalia Gherman, după ce premierul Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia pe 12 iunie, pe fondul unei anchete privind presupusa falsificare a unei diplome de studii.