Valery Giscard d'Estaing consideră că Angela Merkel ar fi un bun preşedinte al UE
Cancelarul german Angela Merkel ar fi un bun preşedinte al Uniunii Europene, post care ar urma să fie creat anul viitor pentru a oferi o imagine Europei, apreciază fostul preşedinte francez Valery Giscard d'Estaing.

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto)
"Două tipuri de preşedinţi sunt posibile. Primul profil este cel al unui «mare instalator». Acesta ar fi un bărbat sau o femeie cu experienţă, care nu ar exercita probabil decât un mandat de doi ani şi jumătate, care ar instala sistemul, ar fixa regulile, climatul, în maniera lui George Washington", primul preşedinte al Statelor Unite, explică Giscard d'Estaing într-un interviu pentru cotidianul belgian Le Soir.
"Cel de-al doilea profil este cel al preşedintelui operaţional: este cel care va anima sistemul şi care va da impulsurile necesare. Dacă îl găsim, de ce nu? În această categorie ne-am putea gândi la Angela Merkel. Ea este la originea marilor compromisuri europene de anul trecut", apreciază el.
Tratativele au început deja pentru a stabili la 1 ianuarie 2009 postul de preşedinte al Consiliului European, creat de noul Tratat european, dacă cele 27 de state membre UE ratifică textul la timp.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului