Întrebat în legătură cu măsurile care ar trebui luate în faţa creşterii numărului de persoane fără adăpost în Cita, primarul Anatoli Mihalev, membru al partidului Rusia Unită, al lui Vladimir Putin, a răspuns: „Din nefericire, nu avem autorizaţia de a trage asupra persoanelor fără adăpost şi nu avem mijloacele legale de a o scoate la capăt”.
Reacţionând la criticile organizaţiilor neguvernamentale şi ale presei, el s-a justificat vineri afirmând că a fost o „glumă”.
Numărul persoanelor fără adăpost din Rusia este cuprins între 150.000 şi 350.000, potrivit Ministerului de Interne, dar experţii estimează numărul lor între 1,5 şi 4,2 milioane dintr-o populaţie totală de 141,2 milioane de locuitori, potrivit statisticilor citate vineri de cotidianul de afaceri Vedomosti.
„Funcţionarii şi cetăţenii obişnuiţi nu îşi dau seama de problemă”, subliniază Vedomosti într-un editorial.
„Statul poate fie să cureţe străzile şi gările de persoane fără adăpost, fie să trateze această boală socială (…). Pentru moment alege prima opţiune”, continuă cotidianul.
Potrivit Annei Fedotova, din cadrul organizaţiei neguvernamentale „Gara Kursk. Copii fără adăpost”, majoritatea acestora din urmă devin persoane fără adăpost din cauza statului.
„Este vorba, de exemplu, de cei care ies din orfelinate şi aşteaptă timp de zeci de ani ca statul să le ofere o locuinţă”, a explicat ea pentru cotidianul Novie Izvestia.
„Sper ca primarul Mihalev, care încarnează statul şi propune rezolvarea problemelor sociale prin împuşcarea oamenilor, va fi judecat sau demis din funcţie”, a adăugat Fedotova.