Acordul, care este provizoriu, a fost prelungit pentru încă doi ani, au anunţat reprezentanţii Vaticanului. Iniţial, acesta a fost încheiat în 2018.
Înţelegerea reprezintă o încercare de a atenua o divizare de lungă durată în China continentală între o parte a bisericii loială papei şi o biserică oficială susţinută de stat. Pentru prima dată din anii 1950, ambele părţi l-au recunoscut pe papă ca lider suprem al Bisericii Catolice.
Criticii, inclusiv cardinalul Joseph Zen, fost arhiepiscop de Hong Kong, au denunţat acest lucru ca fiind o cedare în faţa autorităţilor comuniste. Zen este în prezent judecat pentru utilizarea unui fond de caritate pentru protestatarii prodemocraţie, iar criticii au acuzat Vaticanul că nu a făcut suficient pentru a-l apăra în public. Zen a pledat nevinovat.
Acordul dintre Vatican şi China se axează pe cooperarea în ceea ce priveşte numirea episcopilor, oferindu-i papei ultimul cuvânt.
Doar şase noi episcopi au fost numiţi de când a fost încheiat acordul, ceea ce, potrivit oponenţilor săi, dovedeşte că documentul nu produce efectele dorite. De asemenea, aceştia subliniază restricţiile din ce în ce mai mari privind libertatea religioasă a creştinilor şi a altor minorităţi în China.
În interviul acordat în iulie agenţiei Reuters, papa a recunoscut că acordul „merge încet”, dar că Biserica trebuie să aibă o viziune pe termen lung în China şi că un dialog imperfect este mai bun decât lipsa oricărui contact.
Francisc i-a comparat pe opozanţii acordului cu cei care i-au criticat pe Papii Ioan al XXII-lea şi Paul al VI-lea în anii 1960 şi 1970 din cauza aşa-numitei politici a paşilor mici, prin care Vaticanul a încheiat înţelegeri, uneori incomode, cu naţiunile comuniste din Europa de Est pentru a menţine Biserica în viaţă în timpul Războiului Rece şi pentru a limita persecuţiile de acolo.