Maduro, în vârstă de 50 de ani, care a fost vicepreşedintele lui Hugo Chavez, decedat marţi din cauza cancerului la Caracas, va conduce ţara până la alegerile prezidenţiale care vor fi convocate în decurs de o lună, potrivit Constituţiei.
„Convocăm pentru mâine, la ora 19.00, la salonul de onoare al Academiei Militare a Gărzii Naţionale o sesiune specială pentru depunerea jurământului tovarăşului Nicolas Maduro în funcţia de preşedinte interimar al Republicii”, a declarat Cabello.
Maduro „va convoca alegeri în timpul dorit, în 30 de zile, în acord cu Constituţia”, a adăugat preşedintele Adunării.