Hugo Chavez, grav bolnav: Din adăpostul meu, duc lupta pentru viaţă

Publicat: 18 07. 2011, 07:01
Actualizat: 06 11. 2012, 21:43

„Din adăpostul meu, duc lupta pentru viaţă”, a afirmat Hugo Chavez pe contul său de Twitter.

Preşedintele venezuelan s-a felicitat, de altfel, pentru „reuşita inaugurării, duminică, a jocurilor Alba (Bloc de stânga latino-american)”.

Aceste jocuri au fost inaugurate pe stadionul venezuelan Lara în prezenţa a 2.000 de atleţi din 23 de ţări care vor concura în cadrul a 32 de discipline sportive.

„Iar acum (…) Să facem loc fotbalului! Haide Vinotinto! Să fie glorioasă şi inspirată! Vom învinge!”, a declarat Hugo Chavez într-un alt mesaj. El a făcut aluzie la echipa de fotbal a Venezuelei, care s-a întâlnit duminică seara cu Chile în sferturile de finală ale Copa America.

Preşedintele venezuelan a ajuns sâmbătă seara târziu în Cuba în compania unei dintre fiicele sale pentru a urma chimioterapie în urma unei operaţii de cancer suferite la 20 iunie la Havana.

Presa cubaneză a difuzat imagini cu preşedintele purtând o cămaşă roşie şi salutându-l de pe pasarela avionului pe omologul său cubanez, Raul Castro, venit să îl întâmpine în prezenţa ministrului său de Externe Bruno Rodriguez.