„Această dată a fost stabilită în conformitate cu legea şi nu are nimic de-a face cu ancheta care îl vizează pe Katsav, al cărui mandat se va finaliza în săptămânile următoare”, a adăugat sursa.
Data de 13 iunie a fost stabilită de comitetul constituţional al Parlamentului, însă ea trebuie adoptată de deputaţi.
Data-limită pentru depunerea candidaturilor pentru această funcţie onorifică este 3 iunie. Până în prezent doar deputatul Reuven Rivlin, membru al principalului partid de opoziţie Likud şi-a exprimat public intenţia de a candida la preşedinţie.
Şi vicepremierul Shimon Peres ar putea candida pentru această funcţie, cu sprijinul premierului Ehud Olmert, din partidul de centru Kadima, şi mai multor deputaţi din cadrul formaţiunii muncitoreşti.
Ar fi pentru a doua oară când acest veteran al vieţii politice, în vârstă de 83 de ani, candidează pentru această funcţie. Alţi posibili candidaţi sunt deputatul Colette Avital, din cadrul Partidului Muncitoresc şi fostul mare rabin al ţării, Israel Meir Lau.
Katsav a fost suspendat din funcţie la sfârşitul lui ianuarie, la cerera sa, în urma anunţului făcut de procurorul general al ţării, privind intenţia sa de a-l inculpa pentru viol, hărţuire sexuală.