Vestea acordării Nobelului pentru Pace, cenzurată pe site-urile de Internet din China

Publicat: 08 10. 2010, 18:15
Actualizat: 08 11. 2012, 04:47

Cenzura a fost aplicată şi pe Weibo, o reţea socială similară reţelei Twitter.

Jurnalul de seară al postului oficial de televiziune CCTV şi-a deschis ediţia cu informaţii despre inundaţiile din insula chineză Hainan.

Premiul Nobel pentru Pace din 2010 a fost atribuit vineri de Comitetul norvegian Nobel disidentului chinez Liu Xiaobo, aflat în detenţie, „pentru eforturile durabile şi non-violente în favoarea drepturilor omului în China”.

În această ţară, cenzura faţă de opiniile care critică Guvernul sau evocă problema drepturilor omului este foarte activă. Site-urile sensibile politic sunt cenzurate, iar Beijingul controlează îndeaproape Internetul pentru a nu permite opiniilor disidente să se organizeze.