Filat a afirmat că Alianţa pentru Integrare Europeană va pune capăt curând polemicii referitoare la „anticipate sau referendum”.
„Urmează să vedem. Obiectivele ţării noatre sunt foarte clare (…)”, a precizat premierul moldovean, subliniind că Republica Moldova va lua în considerare recomandările Comisiei de la Veneţia.
Potrivit acestuia, reforma constituţională este „un obiectiv mai larg (…), dar această etapă prepuspune modificarea articolului 78 (referitor la modalitatea alegerii preşedintelui)”.
„Urmează să trecem de aceste perioade şi, de comun acord, să convenim asupra datei alegerilor”, a declarat liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova.
În cazul în care se va ajunge la un consens privind alegerea directă a preşedintelui de către cetăţeni, modificarea va intra în vigoare după alegerile parlamentare anticipate.