„O cauză unică nu este la originea tragediei de la puţul Macondo. Mai degrabă o serie de erori care implică mai multe părţi a condus la explozia şi incendiul care au provocat moartea a 11 persoane şi o poluare majoră” în Golful Mexic, în aprilie, a afirmat BP într-un comunicat.
Deciziile „luate de mai multe companii şi echipe de lucru” sunt de vină, implicând numeroşi factori umani şi tehnici, insistă acest comunicat difuzat la Londra concomitent cu concluziile anchetei.
Această anchetă, condusă de şeful de securitate al grupului Mark Bly, este considerată un element esenţial al viitoarei strategii a BP de apărare în faţa acţiunilor în justiţie angajate împotriva companiei în Statele Unite.