Ţara care a decis ca cetăţenii vaccinaţi să nu mai poarte mască în aer liber
Americanii vaccinaţi împotriva Covid-19 nu mai trebuie să poarte măşti în aer liber, cu excepţia cazului în care se află în locuri aglomerate, au anunţat marţi (27 aprilie) autorităţile sanitare din SUA, relatează Le Figaro.
„Dacă sunteţi complet vaccinaţi şi doriţi să participaţi la o mică întâlnire cu oameni care sunt vaccinaţi şi chiar nevaccinaţi, datele ştiinţifice arată că puteţi face acest lucru în siguranţă, fără mască”, a declarat Rochelle Walensky, directorul Centrelor de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică.
„Pe de altă parte, continuăm să recomandăm purtarea unei măşti în timpul activităţilor şi în locuri aglomerate, cum ar fi stadioane pline sau concerte,” a adăugat Rochelle Walensky.
Ea a explicat că în aceste situaţii pot fi prezenţi mulţi oameni nevaccinaţi şi potenţial expuşi riscului de a dezvolta o formă severă de Covid-19.
Dr. Anthony Fauci a spus, de asemenea, că riscul de infectare cu SARS-Cov-2 pentru persoanele care se angajează în activităţi în aer liber este „minuscul”, în special pentru persoanele vaccinate.
Potrivit autorităţilor, 42,5% din populaţia SUA sau mai mult de 140 de milioane de persoane au primit cel puţin o doză din unul dintre cele trei vaccinuri autorizate în ţară.