Viaţa luxoasă pe care Putin o duce împreună cu fosta gimnastă Kabaeva. Cuplul se lăfăie într-un penthouse de 2.600 de metri pătraţi

Site-ul independent Proekt dezvăluie că fosta campioană foloseşte fonduri de la o companie offshore cipriotă, în timp ce relaţia cu preşedintele rus datează de la începutul anilor 2000.

Urmărește
23493 afișări
Imaginea articolului Viaţa luxoasă pe care Putin o duce împreună cu fosta gimnastă Kabaeva. Cuplul se lăfăie într-un penthouse de 2.600 de metri pătraţi

Viaţa luxoasă pe care o duce Putin împreună cu fosta gimnastă Kabaeva

Vladimir Putin ar locui cu fosta campioană la gimnastică Alina Kabaeva, probabil mama celor mai mici copii ai săi, în reşedinţa luxoasă Valdai, o regiune cunoscută pentru dealurile şi lacurile sale, situată la jumătatea distanţei dintre Sankt Petersburg şi Moscova, şi la Soci, unde Kabaeva, numită „Regina neîncoronată a Rusiei”, deţine un penthouse vast de 2.600 de metri pătraţi, cu piscină, cinema şi pistă de aterizare pentru elicopter, descris drept cel mai mare apartament din ţară.

Informaţia a fost dezvăluită de Proekt, un site rus independent specializat în jurnalism de investigaţie interzis de Moscova în 2021, subliniind că Alina Kabaeva foloseşte fondurile unei companii offshore cipriote, Ermira Consultants, care controlează compania Real Invest, proprietara mărcii de vodcă Putinka.

Se presupune că Alina Kabaeva ar fi avut o relaţie cu preşedintele încă de la începutul anilor 2000, când acesta încă era căsătorit cu Liudmila Ocheretnaia (divorţul a avut loc în 2013). Cu toate acestea, cei doi nu apar niciodată împreună în public. Sursele Proekt confirmă teoria.

Asistenţii şi membrii familiei Alinei locuiesc în marea reşedinţă Valdai, iar o soră de-a sa deţine un apartament în apropiere. În zona Valdai a fost construită o reşedinţă separată, pe terenul care, în Rusia ţarilor, era rezervat elitei aristocratice feminine, unde stau acum gimnasta şi copiii. Kabaeva ar avea doi copii, născuţi în 2015 şi în 2019, al căror sex nu este cunoscut.

E „regină” a imobiliarelor 

Potrivit Proekt, Kabaeva deţine în prezent proprietăţi imobiliare în valoare de 120 de milioane de dolari. Alte trei apartamente din statiunea de la Marea Neagră sunt înregistrate pe numele bunicii fostei gimnastei.

Uriaşul penthouse se află în complexul rezidenţial Royal Park, un apartament scos la vânzare în 2009 pentru 450 de milioane de ruble (echivalentul a 15 milioane de dolari) şi care a fost achiziţionat, doi ani mai târziu, cu doar 90 de milioane (3,2 milioane de dolari), adică o cincime din valoarea vehiculată iniţial.

Potrivit jurnaliştilor de la Proekt, operaţiunea a fost condusă de Oleg Rudnov, un bărbat extrem de apropiat de Putin. Până în 2015, compania a fost deţinută de un avocat din Sankt Petersburg, Vladislav Kopilov. În realitate, din conturile Ermira s-au plătit cumpărături pentru Putin şi pentru rudele lui.

Vila de lângă lacul Valdai se spune că este una dintre proprietăţile preferate ale liderului rus. Ministerul rus al Apărării a instalat recent un sistem de apărare antiaeriană Pantsir-S1, pentru a-l proteja. 

Existenţa proprietăţii de lux a fost dezvăluită în 2021 de aliaţii lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei, care a spus că fondurile statului au fost folosite pentru a o cumpăra.

Fosta gimnastă a fost deputată în cadrul partidului Rusia Unită între 2007 şi 2014. După ce a părăsit Parlamentul, a fost numită şefă a Companiei Naţionale de Media, cu un salariu anual de 7,7 milioane de lire sterline, în ciuda faptului că nu avea experienţă în domeniul media. Kabaeva este o mare susţinătoare a invadării Ucrainei de către Rusia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici