Vicepremierul irakian Saleh al-Mutlak, atacat şi lovit de manifestanţi
Manifestanţi din provincia cu populaţie majoritar sunnită al-Anbar, care blocau de aproximativ o săptămână o importantă autostradă, la vest de Bagdad, cerând demisia premierului şiit Nuri al-Maliki, au aruncat cu sticle de apă, pietre şi încălţăminte în direcţia lui al-Mutlak, după care l-au atacat şi l-au lovit.
Al-Mutlak, un etnic sunnit originar din al-Anbar, a reuşit să scape după ce poliţia federală i-a venit în ajutor, trăgând focuri de armă în plan vertical.
El se pregătea să se adreseze manifestanţilor la Ramadi, cel mai important oraş din al-Anbar, dar aceştia i-au strigat că este „trădător”, obligându-l să părăsească tribuna şi să fugă, potrivit unui corespondent AFP.
Potrivit unuia dintre asistenţii săi, al-Mutlak, care s-a întors la Bagdad sub escortă, „este bine”.
Membru al blocului laic Iraqiya, susţinut de comunitatea sunnită, Saleh al-Mutlak este vicepremier în cadrul unui Guvern de coaliţie fragil, condus de către şiitul Nuri al-Maliki.
Acesta a fost acuzat de unii critici că se află în spatele unei serii de arestări motivate politic, iar săptămâna aceasta au avut loc mai multe manifestaţii în provinciile Ninive, Salahedin şi al-Anbar, care cer plecarea lui al-Maliki de la putere.
Ele au început în urma arestării, la 20 decembrie, pentru „terorism”, a cel puţin nouă gărzi de corp ale ministrului Finanţelor Rifaa al-Issawi, un etnic sunnit.
Al-Maliki şi-a exprimat vineri „uimirea” faţă de legătura stabilită între aceste arestări şi „disputele politice” dintre Iraqiya şi Alianţa Naţională, o coaliţie de partide religioase şiite, evocând o tentativă de a „împinge întreaga ţară către un conflict confesional”.
Blocul Iraqiya şi alţi membri ai Guvernului de coaliţie condus de către al-Maliki îl acuză, de un an, pe premier, de acapararea puterii.
Tensiuni confesionale au loc în continuare în Irak, teatru în perioada 2006-2007 al unui val de violenţe care s-au soldat cu zeci de mii de morţi.