- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (20.01.2025, 07:15)
- Petru Mazilu
Vicepreşedintele Chinei s-a întâlnit cu Elon Musk înainte de învestirea lui Donald Trump
- Vicepreşedintele Chinei, Han Zheng, s-a întâlnit cu Elon Musk înainte de învestirea lui Donald Trump.
- Întâlnirea a avut loc în capitala SUA.
- Han Zheng se află în SUA pentru a participa la cermonia dedicată revenirii lui Trump la Casa Albă.

Sursa foto: X
Vicepreşedintele Chinei, Han Zheng, s-a întâlnit duminică cu proprietarul Tesla, Elon Musk, şi cu alţi membri ai comunităţii de afaceri din SUA, la Washington, a informat luni agenţia chineză Xinhua.
Han i-a spus lui Musk că „îndeamnă Tesla şi alte companii americane să profite de oportunităţile legate de dezvoltarea Chinei şi să contribuie la creşterea relaţiilor economice şi comerciale China-SUA”, scrie în documentul chinezilor, citat de Reuters.
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a invitat pe preşedintele chinez Xi Jinping să participe la ceremonia de inaugurare. Xi l-a trimis pe Han în locul său.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe