Victimele atacului armat din SUA au fost „executate” de agresor, care era supărat pentru că fusese concediat

Publicat: 03 04. 2012, 17:21
Actualizat: 29 11. 2021, 19:55

Agresorul a pătruns în clădirea Universităţii Oikos luni dimineaţă, a luat un ostatic şi a început să o caute pe administratoră, informează CNN.

Bărbatul a intrat într-o sală de cursuri, a aliniat studenţii la perete şi i-a împuşcat unul câte unul. Apoi, agresorul a deschis focul la întâmplare într-o sală alăturată.

Poliţia a anunţat că presupusul autor al atacului este „de naţionalitate coreenă” şi are vârsta de 43 de ani.

În timpul unor declaraţii acordate presei, Howard Jordan, şeful poliţiei din Oakland, o suburbie aflată la est de San Francisco, a declarat că suspectul, One Goh, s-a predat autorităţilor din oraşul vecin Alameda, după atac.

„Suspectul, care pare a fi un rezident din Oakland, s-a predat ofiţerilor de poliţie din oraşul Alameda”, a declarat el. „Acesta este cetăţean coreean”, a adăugat Jordan, fără a preciza dacă este vorba despre Coreea de Nord sau Coreea de Sud.