Anterior, oficiali militari israelieni sugeraseră că, dacă Israelul va ataca instalaţiile nucleare iraniene, ar putea să o facă înainte ca Barack Obama să se instaleze la Casa Albă. Acum "ni s-a cerut să ne abţinem", a precizat un oficial israelian al Ministerului Apărării.
Washingtonul nu este îngrijorat numai cu privire la posibilitatea ca Israelul să atace Iranul, ci şi cu privire la o acţiune militară în teritoriile palestiniene ocupate din Fâşia Gaza, în încercarea de a-i detemina pe militanţi să înceteze lansarea de rachete către sudul Israelului. Administraţia Bush avertizează că un asemenea atac s-ar putea solda cu numeroase victime şi ar ameninţa eforturile secretarului de Stat american, Condoleezza Rice, de a media un acord de pace între Israel şi Autoritatea Palestiniană.
Potrivit oficialilor palestinieni şi iordanieni, Statele Unite au cerut ajutorul şi regelui Abdullah al Iordaniei, în vederea suspendării atacurilor cu rachetă din Fâşia Gaza, întrucât SUA nu comunică direct cu Hamas (considerată organizaţie teroristă), care controlează acest teritoriu.
Liderul Hamas, Khaled Mashaal, aflat în exil la Damasc, a acceptat propunerile monarhui iordanian, dând ordin de încetare tirurilor transfrontaliere. Abdullah a avertizat la rândul său Israelul că un atac asupra Fâşiei Gaza va anula orice şansă a unei iniţiative de pace cu lumea arabă şi va deteriora relaţiile Israelului cu statele arabe moderate, Egipt şi Iordania.