Imaginile prezintă întreaga scenă. O maşină Kia Picanto de culoare neagră care circula regulamentar a intrat în intersecţie, când din partea stângă, apare brusc un taxi Dacia Logan alb. Dacia a lovit autoturismul Kia Picanto în zona portierei pasagerului, propulsând-o într-o a treia maşină, incident urmat de o accelerare a primei maşini avariate care s-a oprit drept în maşinile expuse pe partea cealaltă a străzii.
Niciun pieton nu a fost în pericol, dar pompierii au avut destul de lucru cu scoaterea persoanelor din maşinile avariate. Au trebuit să taie bucăţi din partea frontală a maşinii Kia Picanto pentru a o putea elibera pe şoferiţă. Aceasta a fost transportată la spitalul Ninewells din Dundee, în afara oricărui pericol. Şoferul taxiului a scăpat nevătămat din accident, potrivit Daily Mail.
Imaginile au fost surprinse de camera de filmat instalată de expoziţia auto din intersecţie. Clipul a fost postat pe Facebook cu descrierea: „Din fericire nu era niciun pieton!”, iar mai multe persoane au comentat despre cât de periculoasă este respectiva intersecţie.