- Home
- Externe
- LONDRA, (03.10.2019, 14:45)
- Marinela Sarbu
VIDEO Boris Johnson şi-a prezentat propunerile pentru Brexit în Parlamentul britanic/ Unii oficiali europeni, nemulţumiţi de demersurile premierului Marii Britanii
Premierul britanic Boris Johnson se adresează joi Paramentului de la Londra, unde îşi prezintă propunerile pentru Brexit, admiţând că planul său nu are „tot ceea ce ne-am dorit” şi că este un compromis, transmite CNN.
Urmărește
737 afișări
LIVE VIDEO Boris Johnson îşi prezintă propunerile pentru Brexit în Parlamentul britanic
UPDATE Propunerile lui Boris Johnson pentru Brexit, respinse de unii oficiali europeni
Propunerile privind Brexit, prezentate miercuri de prim-ministrul britanic Boris Johnson, nu reprezintă o „bază” pentru realizarea unui acord ulterior, apreciază unii oficiali europeni, citaţi de agenţia Reuters.
Premierul de la Londra, Boris Johnson, a prezentat miercuri, în cadrul reuniunii anuale a Partidului Conservator, propunerile sale privind procesul Brexit. Oficialii europeni au salutat acest demers şi au atras atenţia asupra necesităţii de a soluţiona toate problemele implicate de ieşirea Marii Britanii din UE.
Mai mulţi oficiali de la Bruxelles, membri ai Parlamentului European, şi-au exprimat joi opiniile în legătură cu propunerile premierului britanic, apreciind faptul că acestea nu constituie o bază suficientă pentru întocmirea ulterioară a unui acord între Blocul european şi Marea Britanie şi, chiar mai mult, că reprezintă paşi regresivi faţă de planurile anterioare. Mai mult, liderii europeni au statuat că demersul prim-ministrului Johnson nu poate semnifica mai mult decât „un punct de plecare” pentru dezbateri ulterioare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
„Nu deţine nicio soluţie decentă pentru graniţe. Şi introduce o graniţă convenţională pe insula irlandeză”, a apreciat un oficial european de rang înalt.
Grupul de Coordonare privind Brexit (BSG), entitate subordonată Parlamentului European, s-a întâlnit, miercuri, cu negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, Michael Barnier, pentru a dezbate propunerile britanicilor. Conform primelor aprecieri, „reacţia iniţială a grupului BSG a fost că aceste propuneri nu reprezintă o bază pentru un acord pe care Parlamentul (European, n.red.) să îl aprobe la finalul acestei luni”, relatează fragmente din documente realizate în cadrul sesiunii de dezbateri.
Comisia Europeană urmează să ceară clarificări, vineri, asupra planurilor înaintate de liderul de la Londra.
"Punctul nostru de pornire este că această casă a promis că va respecta referendumul înainte ca oamenii să voteze pentru ieşirea din UE. Ambele partide principale au promis la alegerile din 2017 că vor respecta referendumul şi că nu va exista un al doilea referendum", a declarat acesta.
Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.
Uniunea Europeană a salutat miercuri propunerile făcute de premierul britanic Boris Johnson cu privire la Brexit, însă a avertizat că încă există probleme care vor trebui rezolvate înainte de a ajunge la un acord.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Stare de asediu în Bagdad: Capitala Irakului, afectată de proteste violente în ultimele trei zile | FOTO, VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:38
FCSB află vineri ce adversar va avea în faza eliminatorie a Europa League
-
astăzi, 07:34
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.