VIDEO – California, în flăcări. Numărul morţilor a crescut la 31. Focul ameninţă comunitatea din Malibu din apropiere de Los Angeles

Publicat: 12 11. 2018, 05:52
Actualizat: 21 07. 2021, 14:05

Oficialii au declarat că în casele lor arse au fost găsite corpurile a cinci persoane, iar al şaselea a fost găsit într-un vehicul în nordul Californiei, a declarat reporterilor duminică seară şeriful comitatului Butte Kory Honea.

Peste 200 de persoane sunt încă dispărute, a adăugat Honea.

Aşa-numitul incendiu Camp Fire din partea de nord a statului a luat cel puţin 29 de vieţi de când a izbucnit joi. La câteva sute de kilometri spre sud, cel puţin două persoane au murit în Woolsey, focul ameninţând comunitatea din Malibu din apropiere de Los Angeles.

În zona din sud s-au raportat mai multe furturi şi au fost făcute arestări, a informat poliţia.

Se aşteaptă ca până marţi vânturile puternice să amplifice flăcările şi să intensifice urgenţa evacuării locuitorilor, au spus oficialii.

Mai mulţi oficiali au cerut locuitorilor să respecte ordinele de evacuare, menţionând că ei înşişi au urmat ordinele de a-şi părăsi locuinţele pentru siguranţă.