VIDEO Clipe de groază la Londra. Martorii atacurilor teroriste: "Am văzut un bărbat în roşu, cu un cuţit imens în timp ce înjunghia un om"
Martorii celor două atacuri teroriste de la Londra, de pe Podul Londrei şi de la Borough Market, de sâmbătă noapte, au relatat momentele de groază prin care au trecut şi scenele terifiante la care au asistat. "Printre oamenii pe care îi zăream cum fugeau îngroziţi, deodată am văzut un bărbat, îmbrăcat în roşu, cu un cuţit imens, de peste 25 de centimetri, înjunghiind un om, de trei ori", a relatat un martor, scrie The Telegraph.
VIDEO Clipe de groază la Londra. Martorii atacurilor teroriste: "Am văzut un bărbat în roşu, cu un cuţit imens în timp ce înjunghia un om" (Imagine: Jeremy Selwyn/ standard.co.uk)
Ben şi Natalie au relatat, pentru BBC Radio 5, că se aflau în afara Borough Market şi se îndreptau spre intrare, când au văzut tot ce s-a întâmplat.
"Printre oamenii pe care îi zăream cum fugeau îngroziţi, deodată am văzut un bărbat, îmbrăcat în roşu, cu un cuţit imens, de peste 25 de centimetri, înjunghiind un om, de trei ori. Se pare că cel din urmă ar fi încercat să intervină în mijlocului haosului, să îl oprească pe atacator, dar nu a avut ce face. A fost înjunghiat cu sânge rece până s-a prăbuşit la pământ", a povestit Ben.
Potrivit acestuia, atacatorul ulterior a plecat de la locul faptei, însoţit de o persoană, spre Southwark Tavern. În minutul următor, îşi aminteşte Ben, acesta a văzut cum un scaun metalic este aruncat spre atacator.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
"După am auzit trei împuşcături, clar focuri de armă şi am început să fugim", a mai relatat martorul.
O altă femeie, aflată într-un restaurant pe Rochester Walk, aproape de Podul Londrei, a povestit, pentru Press Association, că era cu cineva, în interiorul localului, când a văzut trei bărbaţi intrând în restaurant şi înjunghiind o persoană în faţă şi alta în stomac.
"Unul dintre ei avea un cuţit mare. A intrat în restaurant şi a început să dea ture. Cred că pe toţi care le ieşeau în cale i-au înjunghiat şi dărâmau lucruri în calea lor. Noi ne-am ascuns", a povestit aceasta.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO