- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (16.12.2019, 07:30)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
VIDEO | Comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română, dezbătută în Parlamentul European. Băsescu: Românii au spus „nu” comunismului, cu sacrificiul vieţii
Parlamentul European va dezbate luni, la Strasbourg, de la 18.00, ora României, o rezoluţie pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989, potrivit agendei oficiale a instituţiei. Comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean a declarat în Parlamentul European, că Revoluţia română a fost primul pas al ţării noastre către Europa, după decenii de izolare impusă.
Urmărește
1091 afișări
Sursa: Hepta
„Sunt onorată să fiu aici în faţa dumneavoastră, când comemorăm acest eveniment atât de important pentru România şi chiar pentru toată Europa. Pe 16 decembrie 1989, Revoluţia română a început la Timişoara. Acesta a fost primul pas spre reîntoarcerea României şi românilor în Europa, după decenii de izolare impusă, bazată pe diviziuni artificiale între Est şi Vest. Revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor populare anticomuniste din Europa Centrală şi de Răsărit şi cel mai sângeros. Peste 1.000 de oameni au plătit preţul vieţii în acele zile. În acea iarnă din 1989 românii au luptat pentru libertate, drepturi fundamentale, domnia legii şi democraţie. Aceste valori constituie fundamentul Europei noastre, aşa cum o ştim astăzi, dincolo de diferenţele de limbă, de rasă sau tradiţii. Ne-au adus împreună de la Nord la Sud, de la Est la Vest, iar perpetuarea acestor valori trebuie să constituie în continuare un motor al unităţii europene. Violenţa cu care regimul comunist a încercat să reprime aspiraţiile românilor spre libertate şi democraţie, precum şi greutăţile perioadei de tranziţie, par astăzi la ani lumină faţă de 1989 pentru România parte a UE”, a declarat Adina Vălean, luni la Strasbourg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
La dezbaterea din plen cu ocazia comemorării a 30 de ani de la Revoluţia române din 1989, Adina Vălean a prezentat punctul de vedere din partea Comisiei Europene. Ea a vorbit despre experienţa pe care a avut-o la Revoluţie şi despre violenţa regimului comunist din ţara noastră.
„Îmi amintesc ca experienţă personală, aveam 21 de ani, eram în ultimul an de facultate în momentul Revoluţiei, acele zile de decembrie vor rămâne pentru totdeauna în sufletul meu şi în memoria colectivă a poporului român. Am trăit apoi tranziţia către democraţie. Ani de tranziţie care au culminat cu aderarea ţării mele la UE. Ştim că nimic nu este peren, trebuie să ne asigurăm că nimeni nu va mai cunoaşte regimuri totalitare, penurie şi izolare. De aceea trebuie să privim către viitor şi să aplicăm aceste principii, în primul rând cu relaţia ţărilor din imediata vecinătate. Mai e încă un drum de parcurs. Călătoria noastră către o convergenţă deplină cu nucleul UE este în desfăşurare. Monitorizăm în continuare situaţia statului de drept, dar România are totuşi multe resurse. Ţara are foarte multe avantaje de care se poate prevala, are în tehnologia informaţiilor multe şanse”, a conchis Vălean.
Băsescu: Românii au spus „nu” comunismului, cu sacrificiul vieţii, şi au revenit în familia europeană
Traian Băsescu a declarat, la dezbaterea din plenul PE privind comemorarea Revoluţiei, că românii au decis în 1989 să spună un „nu” hotărât comunismului, cu sacrificiul vieţii lor şi au revenit în familia europeană. Eurodeputatul a mai spus că România este acum în NATO, în UE, acolo unde îi e locul.
„Mulţumesc colegilor europarlamentari, grupurilor, care au fost de acord ca această dezbatere să aibă loc în epicentrul democraţiei europene. Astăzi sărbătorim 30 de ani, exact astăzi de la momentul la care Timişoara a răbufnit într-un incident aparent banal, pe 16 decembrie 1989. Pe 17 decembrie regimul criminal al lui Ceauşescu trăgea în populaţie. Revoluţia s-a extins de la Timişoara în toate oraşele ţării. Milioane de români au fost în stradă. Brutalitatea regimului a fost materializată în peste 1.142 de români împuşcaţi, 3.200 de români răniţi, 700 de români torturaţi. Cu toate acestea, oricare dintre milioanele de români care au ieşit în stradă a fost în faţa gloanţelor Armatei române întoarsă împotriva propriului popor”, a afirmat Traian Băsescu, în plenul de luni al Parlamentului European, de la Strasbourg.
Fostul preşedinte a adăugat că Uniunea Europeană nu este numai despre pace în Europa, ci şi despre interdicţia dicaturilor pe teritoriul UE.
„Dorinţa românilor de a reveni într-o Europă a valorilor, acolo de unde au fost smulşi cu tancurile sovietice a fost mult mai puternică decât teama de represiune. E un moment în care românii au spus nu hotărât, cu sacrificiul vieţii lor comunismului şi au revenit în familia europeană. Astăzi sunt în NATO, sunt în Europa, sunt acolo unde este locul. Aş încheia spunând că UE nu este numai despre pace în Europa, UE este şi despre interdicţia dictaturilor pe teritoriul UE”, a conchis Băsescu.
Ştirea iniţială
Acesta este primul punct pe ordinea de zi a plenului de luni al Parlamentului European.
Comisia Europeană va susţine o declaraţie, luni seara, apoi vor fi intervenţii ale liderilor grupurilor politice şi ale altor europarlamentari prezenţi la dezbatere.
În plenul de joi care începe la 10.00, ora României, Parlamentul European va vota rezoluţia pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989. Conform agendei afişate pe site-ul PE, votul asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi urmează să fie dat la Strasbourg, în intervalul 13.00 - 15.00, orele României.
De asemenea, luni de la ora 12.00, plenul reunit al Parlamentului României va avea o şedinţă solemnă consacrată aniversării a 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989. La eveniment vor participa preşedintele Klaus Iohannis, precum şi premierul Ludovic Orban.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: VIDEO| Şedinţă solemnă în Parlament, la 30 de ani de la Revoluţie. Ce discursuri au avut Orban, Ciolacu şi Barna
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:53
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul / Un cetăţean australian care lupta pentru Ucraina ar fi fost capturat de armata rusă
-
astăzi, 14:52
Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari